10 ianuarie 2010

IRSA 4, Brasov, 10-12 iulie 2009

In contextul dezbaterii publice asupra noului Cod al Educatiei si viitoarei lui aplicari, va prezentam un demers inceput acum 3 ani in vederea eficientizarii invatamantului superior de arhtiectura din Romania.

IRSA, Intalnirea Reprezentantilor Studentilor Arhitecti, este o sesiune de comunicari si dezbateri pe teme academice, metodologice si de educatie alternativa initiata de AStA Cluj. La aceste intalniri participa studenti care reprezinta cele 6 scoli de arhtiectura din tara (UAUIM si Facultatea de Arhitectura a Universitatii "Spiru Haret" din Bucuresti, FAU Cluj-Napoca, FA "G.M. Cantacuzino" din Iasi, FAC Oradea si FAC Timisoara). Subiectele abordate la editiile precedente (Sibiu, Cluj, Timisoara) s-au clarificat sub forma unor deziderate, in aceasta vara, in sediul OAR Brasov Harghita si Covasna:

1. Prezenta studentilor in proportie de minim 25% in consiliile facultatilor
Potrivit art. 33 si 34 ale actualei Legi a Invatamantului, studentii au dreptul de a face parte din organismele de conducere ale facultatilor si ale universitatilor din care fac parte, in proportie de 1/4 din numarul total al membrilor. Pentru a realiza o cumunicare eficienta intre studenti si cadrele didactice, este necesar ca studentii si consilierii sa fie alesi si recunoscuti de colegii lor si procentul de 25% sa fie respectat.

2. Asociatiile studentesti
Existenta unui ONG specializat in fiecare centru academic de arhitectura ar oferi studentilor un cadru legal pentru organizarea activitatilor extracurriculare educative sau de divertisment, pentru obtinerea sponsorizarilor si pentru a avea o voce comuna in dialog cu mediul universitar si profesional.

3. ECTS
Romania este semnatara a Declaratiei de la Bologna inca din 1999, insa aplicarea prevederilor acestui act s-a realizat incomplet si uneori inadecvat in scolile de arhtiectura din Romania. Poate cel mai urgent aspect este cel legat de Sistemul European de Credite Transferabile (ECTS). Acesta permite cuantificarea corecta a orelor de studiu individual si colectiv efectuate de studentii si fluidizarea transferurilor de la o facultate la alta.

4. Activitatea IRSA pe viitor
Conditiile favorabile, coroborate cu interesul manifestat de studenti, reprezinta un bun augur pentru comunicarea activitatii IRSA si punerea bazelor pentru Uniunea Asociatiilor Studentilor Arhitecti din Romania. Pentru a intari ideea de colaborare si unitate intre asociatiile studentesti ale centrelor de arhtiectura din tara, AStA Cluj a decis sa cedeze organizarea IRSA, pe rand, celorlalte asociatii studentesti. Deasemenea, s-a ales un Consiliu de Conducere format din cate un membru din fiecare centru academic.

5. Concursuri studentesti
Un mijloc de a stimula prezenta voluntara la cursuri, seminarii si ateliere este organizarea unor concursuri nationale atasate programelor universitare anuale. Logistica necesara organizarii acestor concursuri poate fi asigurata de catre asociatiile studentesti. Oferind studentilor o satisfactie superioara pentru lucrari si proiecte pe care trebuie sa le realizeze oricum, tentatia abandonarii frecventei in favoarea angajarii (de cele mai multe ori fara carte de munca) in birourile de arhitectura va scadea. De asemenea, crearea concurentei directe intre scoli va duce la cresterea calitatii procesului de invatamant si inplicit a raspunsurilor valoroare date de catre studenti.

Un articol detaliat aparut in numarul 11 al revistei Logia, revista Facultatii de Arhitectura si Urbanism Cluj-Napoca , il puteti parcurge aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu